Osteoporoză: Are o viață socială slabă impact asupra sănătății oaselor?

Noile cercetări asupra unei cohorte mari de femei cu vârsta de peste 50 de ani au descoperit o legătură surprinzătoare între relațiile sociale de calitate slabă și prezența pierderii osoase. Această constatare subliniază în continuare importanța relațiilor - nu doar pentru bunăstarea mentală și emoțională, ci și pentru sănătatea fizică.

Un nou studiu constată că femeile în vârstă care nu au relații sociale bune tind să aibă pierderi osoase mai mari.

Peste 53 de milioane de oameni din Statele Unite au un risc crescut de fractură osoasă legată de osteoporoză, potrivit Institutului Național de Sănătate (NIH).

Osteoporoza este cel mai probabil să afecteze persoanele în vârstă, în special femeile care au trecut deja prin menopauză. Studiile arată că femeile au de patru ori mai multe șanse decât bărbații să sufere pierderea osoasă.

Acesta este motivul pentru care specialiștii au avut un interes deosebit în identificarea tuturor factorilor de risc modificabili pentru pierderea osoasă la femei.

Noi cercetări de la Universitatea din Arizona din Tucson - în colaborare cu alte instituții - au identificat acum ceea ce ar putea părea o legătură surprinzătoare între legăturile sociale ale unei persoane și cantitatea de pierdere osoasă pe care o experimentează.

Noul studiu - ale cărui constatări apar în Journal of Epidemiology & Community Health, A BMJ publicare - sugerează că ceea ce ar putea face diferența pentru sănătatea oaselor unei persoane este calitatea, deși nu cantitatea, a relațiilor sale sociale.

Acest factor face parte dintr-o măsură a „stresului psihosocial”, care este o formă de stres pe care unii oameni o experimentează ca urmare a unor evenimente semnificative din viață sau care au niveluri mai scăzute de optimism, satisfacție în viață sau educație.

„Stresul psihosocial poate crește riscul de fractură prin degradarea densității minerale osoase”, scriu cercetătorii în lucrarea lor de studiu. „Modifică structura osoasă și stimulează remodelarea oaselor prin dereglarea secreției hormonale, inclusiv cortizol, hormoni tiroidieni, hormon de creștere și glucocorticoizi”, explică ei.

Cu toate acestea, aceștia observă, de asemenea, că asocierea potențială dintre stresul psihosocial și pierderea osoasă a făcut obiectul a foarte puține studii, ale căror „constatări au fost mixte”.

Legături sociale mai grave, pierderi osoase mai mari

În cercetarea actuală, primul autor Shawna Follis și colegii săi au analizat datele de sănătate și stil de viață ale a 11.020 femei cu vârste cuprinse între 50 și 70 de ani care s-au înscris la Inițiativa pentru sănătatea femeilor (WHI). WIH este un studiu pe termen lung care vizează identificarea strategiilor preventive pentru afecțiuni, inclusiv boli de inimă, cancer de sân și osteoporoză la femei.

Acești participanți au făcut parte dintr-o cohortă implicată într-un substudiu de WHI care a examinat datele legate de densitatea osoasă. Cercetătorii au colectat datele la momentul inițial, la momentul înscrierii și încă o dată după 6 ani.

La momentul inițial, participanții au completat și un chestionar care le-a întrebat despre nivelurile de stres psihosocial, mai ales că au legătură cu trei factori:

1. tulpina socială, referitoare la calitatea slabă a relațiilor sociale
2. sprijin social, referindu-se la relații sociale de bună calitate
3. funcționarea socială, care măsoară nivelurile de activitate socială

Cercetătorii i-au urmărit pe participanți timp de 6 ani și au descoperit că nivelurile ridicate de stres psihosocial aveau legături cu densitatea osoasă mai mică. Această asociere a persistat chiar și după ce echipa s-a adaptat la factori de confuzie, inclusiv vârsta, nivelurile de educație, indicele de masă corporală (IMC), starea de fumat și consumul de alcool, printre altele.

În același timp, unii factori de stres au avut mai multă greutate decât alții când a venit vorba de asocierea cu pierderea osoasă. „Am identificat factori de stres psihosociali specifici care aparțin mediului social care au fost asociați cu pierderea osoasă”, scriu autorii studiului.

Cercetătorii au legat o tulpină socială mai mare cu o pierdere mai mare a densității minerale osoase la nivelul șoldurilor, în general, precum și la nivelul coloanei vertebrale lombare (partea inferioară a spatelui) și, în special, a gâtului femural (care face parte din osul șoldului).

În plus, stresul derivat din nivelurile de funcționare socială a fost asociat cu o pierdere osoasă mai mare în șold, în general și în gât femural, în special.

Dar cel mai important factor părea să fie tulpina socială, pe care cercetătorii au măsurat-o pe o scară de la unu la cinci, cu un scor total posibil de 20 de puncte, în care scorurile mai mari indicau o tensiune socială mai mare.

Echipa a constatat că pentru fiecare punct suplimentar de pe această scară, cantitatea de pierderi osoase a crescut. Mai precis, pentru fiecare punct suplimentar, a existat o pierdere cu 0,082% mai mare a densității osoase a gâtului femural, o pierdere cu 0,108% mai mare a densității osoase a șoldului și o pierdere cu 0,069% mai mare a densității osoase a coloanei lombare.

Follis și colegii avertizează că constatările lor sunt doar observații, iar asociațiile nu vorbesc neapărat despre o relație cauză-efect. Cu toate acestea, autorii studiului susțin importanța de a nu ignora legătura dintre calitatea relațiilor sociale și prezența pierderii osoase.

Din acest motiv, ei sugerează că femeile în vârstă ar putea beneficia de accesul la rețele sociale mai bune:

„[T] rezultatele sprijină intervențiile de stres social pentru construirea comunității la femeile aflate în postmenopauză pentru a limita potențial pierderea osoasă.”