De ce te face basul să îți dorești să dansezi?
Un studiu recent concluzionează că frecvențele joase din muzică ne ajută creierele să se sincronizeze cu ritmul melodiei. Pe scurt, este vorba despre bas.
Muzica este aproape universală. Fiecare societate de pe pământ are muzică amestecată în cultura sa, iar muzica aduce inevitabil dansul.
Dar de ce suntem atât de determinați să ne mutăm membrele, capetele și corpurile către sunete ritmice?
O fațetă a muzicii care merge adesea mână în mână cu dansul este utilizarea grea a basului.
Fie că este ritmul unei tobe sau sunetul care pulsează de la un subwoofer, basul este adesea un factor de conducere în dorința noastră de a ne mișca în timp cu muzica.
Un nou studiu și-a propus să investigheze muzica și creierul și, deși nu răspunde pe deplin la întrebările de mai sus, oferă o nouă perspectivă asupra muzicii și a experienței umane.
Rezultatele au fost publicate săptămâna aceasta în jurnal PNAS.
Tonul ritmului
Oamenii de știință - de la Institutul MARCS al Universității Western Sydney din Australia - au fost deosebit de interesați de modul în care creierul nostru procesează sunete de joasă frecvență.
Se consideră că aceste sunete sunt importante în dorința de a dansa, deoarece, așa cum explică autorii, „instrumentele de bas sunt utilizate în mod convențional ca fundație ritmică, în timp ce instrumentele înalte au conținutul melodic”.
Oamenii de știință au jucat modelele ritmice ale fiecărui participant, fie pe un ton puternic, fie pe un ton redus, și au înregistrat activitatea electrică a creierului persoanei folosind electroencefalografia (EEG). Au descoperit că activitatea creierului s-a sincronizat cu frecvența ritmului.
„Există dovezi crescânde care susțin ipoteza că sincronizarea selectivă a unor bazine mari de neuroni ai creierului la frecvența bătăilor poate sprijini percepția și mișcarea la ritmul muzical”.
Co-autor al studiului Dr. Sylvie Nozaradan
Cu toate acestea, în studiul actual, au descoperit că muzica bas-heavy a reușit mai mult să blocheze creierul în ritm. Frecvențele mai mici, se pare, armează puternic creierul în sincronizare.
Acest lucru explică de ce un sunet greu de bas ar putea face oamenii mai înclinați să se deplaseze: frecvențele mai mici, după cum scriu autorii, stimulează „blocarea neuronală selectivă la ritm”.
Oamenii de știință și-au repetat experimentul folosind diferite volume pentru a se asigura că efectul basului nu se datorează sunetului perceput. De asemenea, au confirmat că sincronizarea crescută nu se datorează activității crescute în cohlee, partea urechii interne care primește informații sonore sub formă de vibrații.
Cum influențează basul creierul?
Autorii teoretizează că efectul de sincronizare pe care basul îl are asupra creierului s-ar putea datora „unei mai mari recrutări a structurilor creierului implicate în planificarea și controlul mișcărilor”, cum ar fi cerebelul și ganglionii bazali.
Aceste descoperiri oferă o bucată de perspectivă asupra muzicii și a nevoii umane de a dansa, dar există și aplicații medicale potențiale. Folosirea abilității naturale a creierului de a se fixa pe un ritm poate ajuta la tratarea unei serii de afecțiuni. Dr. Peter Keller, coautor al studiului, explică.
„Muzica”, spune el, „este din ce în ce mai utilizată în reabilitarea clinică a tulburărilor cognitive și motorii cauzate de afectarea creierului și a acestor constatări, iar o mai bună înțelegere a relației dintre muzică și mișcare ar putea contribui la dezvoltarea unor astfel de tratamente.”
Mai sunt multe de învățat despre capacitatea creierului de a se sincroniza cu muzica. De exemplu, după cum explică dr. Nozaradan, „sunt necesare cercetări viitoare pentru a clarifica ce rețele de zone cerebrale sunt responsabile de această sincronizare cu ritmul și cum se dezvoltă de la începutul copilăriei”.
Este plăcut să știi că atunci când joacă basul și te găsești lovind cu furie piciorul, s-ar putea să fie din cauză că frecvențele joase ți-au încurajat activitatea creierului să se sincronizeze cu muzica. Dacă nu altceva, acesta este un gând fascinant.
