OAMENII DE ȘTIINȚĂ LOCALIZEAZĂ CIRCUITUL CEREBRAL CARE LIMITEAZĂ SUPRAALIMENTAREA

Creierul are circuite complexe care blochează apetitul la amintirile despre găsirea și bucurarea mâncării. Acest lucru conduce comportamentele alimentare necesare pentru supraviețuire. Noile cercetări arată că circuitele includ un mecanism care face opusul: reducerea constrângerii de a mânca ca răspuns la alimente.

„Este posibil ca oamenii să învețe să-și schimbe relația cu mâncarea.”

Odată, oamenii de știință au crezut că instinctele intestinale au condus comportamentul de hrănire a animalelor cu foarte puțină contribuție din creier.

Vederea și mirosul alimentelor, au susținut, au fost suficiente pentru a declanșa consumul.

Totuși, de atunci, din ce în ce mai multe dovezi au sugerat că creierul intervine pentru a lua unele decizii cu privire la continuarea sau nu a mâncării.

Ceea ce este mai puțin clar este ce celule nervoase sunt implicate.

Acum, cercetătorii de la Universitatea Rockefeller din New York, NY, au găsit un grup de celule nervoase sau neuroni, a căror activare reduce consumul de alimente.

Ei cred că descoperirea lor este prima care identifică mecanismul, care sugerează că acționează ca un „punct de control” între detectarea și consumul de alimente.

Mecanismul se concentrează pe neuronii receptorilor dopaminei 2 (hD2R) din hipocampus, o structură cerebrală care are un rol în formarea memoriei și reglarea emoțiilor.

O lucrare care apare acum în jurnal Neuron descrie modul în care echipa a studiat celulele și efectul lor asupra comportamentului de hrănire la șoareci.

Studiul relevă, de asemenea, că neuronii hD2R sunt implicați în memorie și confirmă faptul că fac parte din circuitele cerebrale complexe care reglementează alimentația.

„Aceste celule”, explică autorul primului studiu Estefania P. Azevedo, cercetător postdoctoral în Laboratorul de Genetică Moleculară, „împiedică un animal să mănânce în exces”.

„Se pare că mâncarea este mai puțin plină de satisfacții și, în acest sens, reglează relația animalului cu mâncarea”, adaugă ea.

Obezitatea și consecințele acesteia

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), mai multe decese la nivel global sunt legate de supraponderalitate și obezitate decât de subponderalitate. Din 1975, numărul persoanelor cu obezitate din întreaga lume s-a triplat.

OMS atribuie această criză creșterii consumului de alimente bogate în energie, bogate în grăsimi, în același timp în care stilurile de viață și locurile de muncă au devenit mai puțin exigente din punct de vedere fizic. Rezultatul este o supărare a echilibrului energetic care favorizează creșterea în greutate.

Cifrele anchetelor naționale din 2013-2014 - pe care National Institutes of Health (NIH) le utilizează în rapoartele lor - arată că supraponderabilitatea sau obezitatea afectează mai mult de două treimi dintre adulții din Statele Unite. Sondajul a mai constatat că aproximativ 1 din 6 copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 2 și 19 ani au obezitate.

Excesul de greutate și obezitatea pot avea consecințe grave asupra sănătății. Acestea pot crește riscul de hipertensiune arterială, atac de cord, accident vascular cerebral și alte afecțiuni cardiovasculare. Boala cardiovasculară a fost principala cauză de deces la nivel mondial în 2012.

Purtarea unei greutăți prea mari poate crește, de asemenea, riscul apariției unor tipuri de cancer și poate face mai probabilă apariția unor afecțiuni invalidante care afectează articulațiile, cum ar fi osteoartrita.

Copiii cu obezitate sunt mai predispuși să aibă obezitate și dizabilități și să moară prematur ca adulți. De asemenea, sunt mai predispuși să dezvolte probleme respiratorii, fracturi, hipertensiune arterială și să prezinte semne timpurii ale bolilor cardiovasculare.

Înțelegerea modului în care creierul afectează mâncarea

Tratamentele pentru supraponderalitate și obezitate se concentrează de obicei pe schimbarea stilului de viață și a obiceiurilor pentru a pierde în greutate. Aceste modificări includ adoptarea unor modele de alimentație sănătoasă și creșterea activității fizice.

Cu toate acestea, modificările stilului de viață pot să nu fie suficiente pentru a ajuta unii oameni să piardă în greutate și să o mențină. Medicii trebuie să ia în considerare ajutoare suplimentare pentru pierderea în greutate, inclusiv medicamente și intervenții chirurgicale.

Obținerea unei mai bune înțelegeri a circuitelor cerebrale care controlează impulsurile alimentare ar putea ajuta la îmbunătățirea acestor tratamente.

Dr. Azevedo și colegii ei au descoperit că neuronii hD2R de șoareci au influențat comportamentul lor de hrănire. Când cercetătorii au stimulat celulele, șoarecii au mâncat mai puțină mâncare, iar când le-au redus la tăcere, animalele au mâncat mai multe alimente.

Speculând cu privire la avantajul evolutiv al unui astfel de circuit, dr. Azevedo sugerează că ar putea exista momente în care a nu mânca beneficiază de supraviețuire. De exemplu, la scurt timp după o masă mare, hrănirea pentru hrană ar putea expune inutil animalele la prădători.

Dar cum influențează neuronii hD2R procesele care ajută animalele să-și amintească locațiile de hrană? Pentru a investiga, echipa a stimulat neuronii hD2R ai șoarecilor în timp ce explorează un mediu plin de alimente.

Rezultatele au arătat că stimularea neuronului hD2R a determinat șoarecii să se întoarcă mai rar în locațiile în care găsiseră alimente. Acest lucru sugerează că celulele slăbesc amintirile despre mese și locațiile lor.

Echipa a investigat, de asemenea, modul în care neuronii hD2R se leagă de alte circuite cerebrale. Ei au descoperit că celulele primesc mesaje de la cortexul entorhinal, care este o regiune a creierului care procesează semnale din simțuri. Celulele trimit, de asemenea, mesaje către zona septală, care joacă un rol în controlul comportamentului de hrănire.

Prin urmare, cercetătorii sugerează că creierul „reglează fin” pofta de mâncare prin echilibrarea mecanismelor legate de memorie pentru promovarea și restrângerea alimentației.